Fals eseu despre vanitate

Romanul incearca sa ilustreze semnificativ dihotomia vanitate-modestie, din perspectiva si profilul spiritual al actantilor: scriitori din diferite generatii si orientari literare, oameni de presa, reprezentanti ai clerului, un orb care se considera clarvazator s.a. Eroii judeca si opereaza in real cu instrumente, uneori inadecvate, ale fanteziei. Protagonistul romanului, poetul octogenar Escargot (fr.escargot „melc” – pseudonim literar) traieste un sentiment de frustrare, considerandu-se ignorat de colegii de breasla, in ciuda succesului de public pe care il au cartile sale. Personaj exponential – in jurul lui se desfasoara cea mai mare parte a romanului -, Escargot se dovedeste un individ dificil pentru intelectualii din mediile in care doreste sa-si impuna valoarea. Pe de alta parte, eroul se vrea un observator atent si lucid al lumii din jur, iar analiza lui, marturisita lui Policar, personaj semnificand puterea creatoare, se dovedeste lipsita de iluzii si intelegere. Peroratia sa in fata lui Policar este un amestec de sinceritate si patetism, de credinta si naivitate, ce-l plaseaza in ipostaza visatorului incurabil, combinand in constiinta sa artistica ceea ce-i ofera universul exterior si meandrele labirintice ale propriei interioritati. Se autodefineste Escargot, omul-melc, si nutreste sincer iluzia capacitatii sale artistice de a conjuga liric, in egala masura, universul exterior, cotidian, in care traieste si cel interior, in care se izoleaza, cele doua devenind, la nivelul creatiei autentice, complementare. De vanitate il judeca ceilalti… Are constiinta propriei valori, crede eroul… In aceeasi ipostaza se regasesc si celelalte personaje ale romanului… Cartea incearca sa sugereze rezolvari credibile dilematicei trairi ale personajelor, dovedindu-se un fals eseu despre vanitate; mai degraba, o ipostaziere fireasca a intelectualului, confruntat cu opacitatea celor care cred in nivelarea valorilor… - Florin Logresteanu