Livrare în România Plată sigură Peste 47.000 de cărți
info@mirava.ro 👤 Autentificare

Firul de aur. Povestea unui Atelier nascut din Lumina

Evaluare cititori
4.8
(0 recenzii) 176 vândut
115 lei 164 lei Reducere 49 lei
Disponibil în stoc
🏛 CIPRIAN EMANUEL CRISTEA ISBN: 9798266589216
Disponibilă în stoc — gata de expediere
Firul

M-am întâlnit la un moment dat cu şansa de a fi cel care pune și el mâna la editarea primei sale cărți, Ucenicul pe calea desăvârşirii. Şi astfel, trăind din plin povestea, încet-încet, pagină după pagină, zi după zi, mi

📝 Descriere produs: Firul de aur. Povestea unui Atelier nascut din Lumina

M-am întâlnit la un moment dat cu şansa de a fi cel care pune și el mâna la editarea primei sale cărți, Ucenicul pe calea desăvârşirii. Şi astfel, trăind din plin povestea, încet-încet, pagină după pagină, zi după zi, mi-am dat seama că ea nu se poate termina acolo. Această a doua carte a lui dovedeşte faptul că aşa şi trebuia să fie. Declaraţie către Mireasa de Lumină este, aş zice eu, cea mai înaltă realizare literară şi spirituală a întregii cărţi, o metaforă complexă pentru ceea ce este Masoneria. Referinţele culturale şi filosofice care străbat întreaga lucrare mărturisesc o cultură vastă şi o sensibilitate rafinată, de la Rilke la Platon, de la simbolistica creştină la hermeneutica Masonică. Cercetarea dedicată diplomei unicat pe plan mondial primite de Contele Galanthal Janos Fekete conferă lucrării o soliditate academică care o situează dincolo de simpla memorialistică personală. Cristea se adresează unui public divers, unit prin aspiraţia comună către înţelegere şi dezvoltare spirituală. Mai mult decât atât, fiecare cititor se va regăsi pe sine, acela care a plecat deja pe Calea sa. Cel care încă nu ştie care-i este Calea va găsi printre rânduri semne care-l vor dirija către direcţia sa unică. Și pentru acest lucru pe care-l face pentru noi, autorul este pur şi simplu obligat să mai scrie, căci are de ce şi pentru cine. Excelsior! - Eugen Matzota

⭐ Recenzii ale clienților

Evaluarea inițială a fost oferită de echipa Mirava — adaugă-o și tu →

Evaluare Mirava

Încă nu există recenzii. Fii primul!

✍️ Alte cărți ale autorului Ciprian Emanuel Cristea

Toate cărțile autorului →
Ucenicul pe calea desavarsirii -41%
★★★★★
★★★★★
4.7
Ucenicul pe calea desavarsirii
115 lei 195 lei

S-ar putea să vă placă și

Vezi mai multe →
Infernul Prizonierilor Romani In Rusia Sovietica Vol.1+2 -22%
★★★★★
★★★★★
4.7
I. Oprisan
Infernul Prizonierilor Romani In Rusia Sovietica Vol.1+2
118 lei 153 lei
Cuvant despre om - Sfantul Ignatie Briancianinov
★★★★★
★★★★★
4.7
Ignatie Briancianinov
Cuvant despre om - Sfantul Ignatie Briancianinov
16 lei
Lumea disparuta a comunismului -15%
★★★★★
★★★★★
4.7
Peter Molloy
Lumea disparuta a comunismului
40 lei 47 lei
Despre indumnezeirea omului prin har - Vol. I - Din invataturile Parintelui Arsenie Boca -28%
★★★★★
★★★★★
4.7
Arsenie Boca
Despre indumnezeirea omului prin har - Vol. I - Din invataturile Parintelui Arsenie Boca
34 lei 48 lei
Trasnetul loveste adesea de doua ori -35%
★★★★★
★★★★★
4.7
Brian Clegg
Trasnetul loveste adesea de doua ori
45 lei 69 lei
Testament -29%
★★★★★
★★★★★
4.7
Traian Trifan
Testament
71 lei 101 lei
Anaximandru din Milet sau nasterea gandirii stiintifice -10%
★★★★★
★★★★★
4.7
Carlo Rovelli
Anaximandru din Milet sau nasterea gandirii stiintifice
45 lei 50 lei
Ieroschimonahul Ioanichie Moroi, Egumenul Sihastriei -16%
★★★★★
★★★★★
4.7
Ioanichie Balan
Ieroschimonahul Ioanichie Moroi, Egumenul Sihastriei
18 lei 22 lei
O noapte in pustia Sfantului Munte
★★★★★
★★★★★
4.7
Ierotheos Vlachos
O noapte in pustia Sfantului Munte
35 lei
Acasă Genuri
Coș
Favorite
Meniu
Mirava Mirava
Genuri de cărți
Selecții
Autentificați-vă pentru a primi recomandări, bonusuri și reduceri personalizate.
Autentificare în contul personal
Coș Urmăriți comanda
Livrare în toată România
Chat cu Mirava Sună-ne
Informații
Despre noi Livrare și plată Retururi Oferta Confidențialitate Contacte