Memoriile unui suflet ipocrit

Doi ochi albastri si patrunzatori nu m-ar fi strafulgerat mai puternic. Nici de ar fi fost verzi, sau negri si adanci nu ar fi durut atat de tare. Insa ceva din ascutisul lor m-a facut sa tresar. Ceva din privirea celui din fata mea imi era familiar, sau poate doar imi parea asa din pricina zambetului sau. S-au scurs cateva secunde, timp in care nu m-am putut gandi la nimic altceva; ma intrebam numai daca acel zambet binevoitor imi este intr-adevar adresat mie. Abia mai apoi mi-am dat seama ce se petrecea: ca eu inca mai tineam acel cd in mana, ca tanarul necunoscut inca se mai uita la mine cu oarecare interes, in timp ce ea era prinsa intr-o discutie cu insotitorul necunoscutului. Insotitor pe care il stiam.