Nouasprezece cautari

Iubirea si cuvintele sunt adevarate binecuvantari... \n \n da-mi, Doamne, primaveri \n si-Ti voi da cuvinte \n \n eu sunt un strigator la cer \n pana si nasterea mi-a fost \n \n un etern ecou dupa primaveri: \n „da–mi, Doamne, \n primaveri si-Ti voi da \n cuvinte!” \n \n la fiecare strigat imi creste \n aripa ovala din ciot de \n suflet ea spinteca bolta \n cereasca – \n Il cauta \n se-nalta in fiecare zi \n tot mai mult \n incat \n mi-e teama ca o sa \n raman o aripa care va \n striga \n \n in eternitate \n dupa primaveri de negasit \n \n azi suspin in mine \n astept \n sa raman doar o \n aripa in Calea Lactee, \n dar... \n \n aripa-mi devine copac \n la poarta Paradisului \n se-mbratiseaza ingeri printre ramuri \n Dumnezeu zambeste \n \n mi se-ntoarce aripa pe \n pamant se-ntoarce in mine \n in centrul sufletului \n imi devine cuvant \n nu-i mai e inceputul un \n ciot e ploaie de lumina \n \n Il prind pe Dumnezeu de \n picior El imi zambeste \n eu ii strig: \n „mi-ai dat, Doamne, \n Cuvantul, o sa-Ti scriu o \n primavara!” \n \n