Fantana inocentilor

Plonjăm în cu totul alt registru dacă parcurgem volumele Ultimul refugiu, Bântuirea și Fântâna Inocenților apărute sub semnătura lui Nicolae Baltă, fiecare volum având istoria lui și plămada (particulară) a conținutului. Că este proză, pagini de jurnal, că avem subtile lecturi ale unor cărți/autori - importanți - ai literaturii române, foști cândva pe valuri mari, azi cu totul ieșiți din magma fierbinte a unei actualități care topește totul. Fără să fie spectaculos, notarea diferitelor experiențe personale este tratată minuțios. Scriitura e vag monotonă, nu lipsită de acolade eseistice. Comentarii, analize, portrete, tot tacâmul din panoplia unor Blecher și Holban, care au fost la rândul lor nu doar contabilii unor sfâșieri lăuntrice (medicale sau sufletești) ci și foarte buni analiști. Nicolae Baltă continuă acest demers care duce către nicăieri. Face literatură. Care poate înghiți oricât de multe. - Bedros Horasangian Mai rămăsese însă un singur lucru pe care ar fi vrut să îl afle. Își adună tot curajul și se concentră asupra lui, sperând că magia locului acestuia va mai funcționa o dată. (...) Vedea în fața ochilor o cameră necunoscută; interiorul era plăcut, deși fără să dea impresia că ar fi fost aranjat în mod special, iar mobilierul era unul obișnuit, dar purtând un specific care i se păru familiar. Pe fereastră, alcătuită din trei segmente, se vedeau niște munți îndepărtați, iar pe laturi, atât cât se putea vedea, se înălțau brazi. „Ăla e Postăvarul?” se întrebă el, confuz. Lângă ușa cu geam givrat era o canapea desfăcută, transformată în pat; pătura pusă peste el avea culori calde, galben și maro. Acolo era întins un bărbat, cu ochii deschiși și goi; pe chipul încremenit se întipărise o crispare trădând o împotrivire și o disperare de neînchipuit. Nu știa unde anume era el însuși, și nici măcar dacă se afla cu adevărat acolo, dar vedea totul ca un spectator nedefinit. Înțelese, cu un fior de groază, că bărbatul acela era chiar el și că vedea ceva ce niciun om de pe lumea aceasta nu ar trebui să vadă vreodată.