Faust

Pe Faust, ale cărui hauri ale naturii și stricăciunii omenești mă făceau la început să mă înspăimânt, dar a cărui fire plină de tâlcuri și de taine mă atrăgea necontenit, îl citeam neabătut în zilele de sărbătoare. Admirația și dragostea mea creșteau cu fiece zi; nopți și zile întregi zăboveam copleșit citind aceste opere; ajunsesem să nu mai gândesc și să nu mai vorbesc despre nimic altceva decât despre Goethe. Folosul pe care-l tragem din studiul operelor unui mare scriitor e de mai multe feluri; unul dintre câștigurile de căpetenie poate fi, totuși, și acela că ne dăm mai limpede seama nu numai de alcătuirea noastră lăuntrică, ci și de cealaltă lume, exterioară... O astfel de influență au avut-o asupra mea operele lui Goethe. - Johann Peter Eckermann \n De ce versiunea lui Ion Gorun și de ce doar „Faust I“? Pentru că, stând alături de cele ale lui Lucian Blaga sau, mai recent, Mihail Nemes, traducerea poetului și prozatorului Ion Gorun (pseudonim al lui Alexandru I. Hodoș, 1863-1929) ni se oferă într-o limbă română poetică și nepoetizată și, poate mai presus de toate, un tip de entuziasm romantic irepetabil. Alegerea lui Gorun pentru marele Faust și nu pentru o ediție integrală (care să fi cuprins și Faust II) are cel puțin un argument axiologic: „Faust I“ este capodopera. Fără artificialitatea traductologiei, dar intuind că o cultură înaltă este prin natura ei posesoarea universalității. De altfel, termenul „literatură universală“ a fost inventat de Goethe. El sugerează o schemă istorică a evoluției literaturilor naționale conform căreia acestea se vor amesteca pentru a se contopi într-o mare sinteză. Atunci când îl folosește pentru prima dată, într-un articol despre o adaptare franceză a lui „Torquato Tasso“ (1827), Goethe își exprimă convingerea că se află în curs de constituire „o literatură universală, în care un rol de cinste ne este rezervat nouă, germanilor“. Articolul, comentat de ziarul parizian „Le Globe“, îl entuziasmează pe Goethe, care se arată deosebit de bucuros că „vecinii noștri de la apus au îmbrățișat această idee“. Faptul că după războaiele napoleoniene lumea era sătulă de luptă a dus la intensificarea relațiilor literare dintre națiuni, crede gânditorul german. Literatura universală se pregătește printr-un permanent schimb de idei și de forme; dar acest schimb nu constituie, în sine, literatura universală. „Ea reprezintă mai degrabă un ideal, acela al unificării tuturor literaturilor într-o singură literatură, într-un concert universal în care să se audă vocea fiecărei națiuni. Orice literatură care nu e reîmprospătată printr-un aport din afară ajunge până la urmă la stagnare“, susține Goethe. Asta credem și noi și a crezut și Ion Gorun asumându-și și împlinind o traducere memorabilă a poemului dramatic goethean. - Lucian Pricop